Stefania Stanciu

S-a alăturat echipei locale la sediul secundar din Constanța în cursul anului 2010, făcând în acest mod trecerea de la activitatea dintr-o instituție publică la mediul privat. Având experiență în cunoașterea și înțelegerea structurilor organizaționale, s-a implicat activ în soluționarea problemelor clienților, dar și identificarea soluțiilor de prevenire a unor potențiale probleme, asigurând atât consultanţă, cât şi sprijin în redactarea reglementărilor, politicilor şi procedurilor interne.

Dovedind un real interes și pentru aspectele teoretice ale domeniului dreptului muncii, a participat la o serie de conferințe și cursuri de pregătire, atât în țară cât și în străinătate, fapt ce a recomandat-o ca fiind alegerea potrivită pentru a gestiona colaborarea cu alianța L&E Global. Această colaborare i-a adus posibilitatea de a lucra pentru clienți internaționali și o perspectivă proaspătă în modalitatea de tratare a problemelor clienților. Aceștia apreciază firea sa muncitoare și carisma de care dă dovadă, dar mai ales atenția pe care aceasta o acordă colaborării cu persoanele implicate la nivel organizațional.